Omul
a fost creat de Dumnezeu și cu scopul de a-I fi
colaborator în opera de îmbunătățire
și perfecționare
a lumii. Porunca dată primei perechi de oameni: ”Creșteți
și vă înmulțiți,
umpleți pământul și-l
stăpâniți...” (Fc 1, 27) arată tocmai rostul
omului pe pământ în această privință.
Și de ce n-am recunoaște
această activitate a omului, când ne gândim la grandioasele realizări pe care
omenirea le-a făcut în decursul timpului și
mai ales în ultimele decenii ale veacului nostru? (Dogmatica Ortodoxă, Manual
pentru seminariile teologice, Zăgrean, Todoran, pag. 44)
Manualul
de teologie mai sus citat este un simplu exemplu despre ce înseamnă creștinismul
pământesc, care vrea să împace viziunea lumii asupra lucrurilor cu felul în
care apar ele în ochii lui Dumnezeu. De obicei când un stat vrea să facă o
măgărie, mai întâi modifică legile, pentru ca măgăria să fie întru totul
legală. Pentru că nu poate ca cel ce face strâmbătate să nu se binecuvinteze
mai întâi pe sine. Tot la fel, când avem de-a face cu un creștinism
pământesc, politic, cum este prin excelență
catolicismul, se crează mai întâi cadrul legal, de data aceasta, din punct de
vedere teologic. Așa ceva s-a întâmplat de
fiecare dată când au fost nepotriviri între dogmă și
dorințele papilor. Același
mecanism se pune în mișcare de fiecare dată
când pe ortodocși îi posedă, duhul
”catolic” (al creștinismului pământesc).
Se emit justificări ”teologice”, ”duhovnicești,”
se dau binecuvântări, arhierești, pentru cele
mai neinspirate activități, care, se zice, sunt
pentru ”mântuirea neamului” și ”slava lui
Dumnezeu”.
Sunt
atâtea indicii în Sfânta Scriptură despre care este cinstirea pe care o dorește
Dumnezeu de la oameni, încât flagranta trecere a lor cu vederea nu poate fi
pusă decât sub semnul prostiei sau al relei-intenții.
Pe Dumnezeu nu îl impresionează nici măcar sfințenia
cuiva, pentru că El este cel care îl sfintește
pe om, darămite realizări ale științelor
și a tehnicii, fie ele fabrici ori
catedrale.
Cu
asemenea manuale școlare, nu este de
mirare ce fel orientare au preoții de astăzi:
biserica să fie cât mai mare, podoabele cât mai scumpe... Și
în general, să nu se vadă faptul că lumea n-are nicio legătură cu Hristos. Căci
Hristos, pe când trecea pe lângă grandioasele realizări ale omenirii din vremea
aceea, spunea: ”Amin grăiesc vouă: nu va rămâne aici piatră pre piatră, care să
nu se risipească.” (Matei 24:2)
Dumnezeu
i-a pus înainte omului toată creația.
Chiar și așa,
după ce toate i-au fost supuse, încă ”lui Adam nu s-a aflat ajutor asemenea
lui.” (Fc 2:20) De aceea, Dumnezeu a făcut-o pe femeie, ajutor potrivit lui
Adam, în scopul pentru care a fost făcut omul: ca să fie după Chipul și
Asemănarea lui Dumnezeu, ca să fie părtaș
la viața lui Dumnezeu, ca, asemenea lui
Dumnezeu, nu numai să aibă dragoste, ci să devină dragoste, să fie dragoste.
Pentru
aceasta i s-a dat omului suflare de viață
și nemurire. Dacă scopul omului ar fi
fost să muncească, să ”progreseze”, să ajungă la ”grandioasele realizări”, pe
care le vedem în jur, Dumnezeu i-ar fi făcut lui Adam nu o femeie, ci un
excavator. Sau un bărbat mai puternic decât el, alături de care să exploreze întreaga
lume în lung și în lat. În schimb, Domnul i-a făcut o
femeie, o ființă mai firavă decât el, pentru ca să învețe
singurul lucru care contează: dragostea.
”Dumnezeu, care au
făcut lumea și toate cele ce sunt într-însa, acesta
fiind Domnului cerului și al pământului, nu în
biserici făcute de mâini locuiește; nici de
mâini omenești se slujește,
având trebuință de ceva, de vreme ce el dă tuturor viață
și suflare și
toate; și au făcut dintr-un sânge tot neamul
omenesc, să locuiască preste toată fața
pământului, așezând vremile cele mai înainte rânduite și
hotarele locuinței lor; ca să caute pre
Domnul, ca doară l-ar simți pre el și
l-ar afla, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” (Fapte 17:24-27)