TEOLOGIE PROLETARĂ

Omul a fost creat de Dumnezeu și cu scopul de a-I fi colaborator în opera de îmbunătățire și perfecționare a lumii. Porunca dată primei perechi de oameni: ”Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți...” (Fc 1, 27) arată tocmai rostul omului pe pământ în această privință. Și de ce n-am recunoaște această activitate a omului, când ne gândim la grandioasele realizări pe care omenirea le-a făcut în decursul timpului și mai ales în ultimele decenii ale veacului nostru? (Dogmatica Ortodoxă, Manual pentru seminariile teologice, Zăgrean, Todoran, pag. 44)

Manualul de teologie mai sus citat este un simplu exemplu despre ce înseamnă creștinismul pământesc, care vrea să împace viziunea lumii asupra lucrurilor cu felul în care apar ele în ochii lui Dumnezeu. De obicei când un stat vrea să facă o măgărie, mai întâi modifică legile, pentru ca măgăria să fie întru totul legală. Pentru că nu poate ca cel ce face strâmbătate să nu se binecuvinteze mai întâi pe sine. Tot la fel, când avem de-a face cu un creștinism pământesc, politic, cum este prin excelență catolicismul, se crează mai întâi cadrul legal, de data aceasta, din punct de vedere teologic. Așa ceva s-a întâmplat de fiecare dată când au fost nepotriviri între dogmă și dorințele papilor. Același mecanism se pune în mișcare de fiecare dată când pe ortodocși îi posedă, duhul ”catolic” (al creștinismului pământesc). Se emit justificări ”teologice”, ”duhovnicești,” se dau binecuvântări, arhierești, pentru cele mai neinspirate activități, care, se zice, sunt pentru ”mântuirea neamului” și ”slava lui Dumnezeu”.

Sunt atâtea indicii în Sfânta Scriptură despre care este cinstirea pe care o dorește Dumnezeu de la oameni, încât flagranta trecere a lor cu vederea nu poate fi pusă decât sub semnul prostiei sau al relei-intenții. Pe Dumnezeu nu îl impresionează nici măcar sfințenia cuiva, pentru că El este cel care îl sfintește pe om, darămite realizări ale științelor și a tehnicii, fie ele fabrici ori catedrale.

Cu asemenea manuale școlare, nu este de mirare ce fel orientare au preoții de astăzi: biserica să fie cât mai mare, podoabele cât mai scumpe... Și în general, să nu se vadă faptul că lumea n-are nicio legătură cu Hristos. Căci Hristos, pe când trecea pe lângă grandioasele realizări ale omenirii din vremea aceea, spunea: ”Amin grăiesc vouă: nu va rămâne aici piatră pre piatră, care să nu se risipească.” (Matei 24:2)

Dumnezeu i-a pus înainte omului toată creația. Chiar și așa, după ce toate i-au fost supuse, încă ”lui Adam nu s-a aflat ajutor asemenea lui.” (Fc 2:20) De aceea, Dumnezeu a făcut-o pe femeie, ajutor potrivit lui Adam, în scopul pentru care a fost făcut omul: ca să fie după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu, ca să fie părtaș la viața lui Dumnezeu, ca, asemenea lui Dumnezeu, nu numai să aibă dragoste, ci să devină dragoste, să fie dragoste.

Pentru aceasta i s-a dat omului suflare de viață și nemurire. Dacă scopul omului ar fi fost să muncească, să ”progreseze”, să ajungă la ”grandioasele realizări”, pe care le vedem în jur, Dumnezeu i-ar fi făcut lui Adam nu o femeie, ci un excavator. Sau un bărbat mai puternic decât el, alături de care să exploreze întreaga lume în lung și în lat. În schimb, Domnul i-a făcut o femeie, o ființă mai firavă decât el, pentru ca să învețe singurul lucru care contează: dragostea.

”Dumnezeu, care au făcut lumea și toate cele ce sunt într-însa, acesta fiind Domnului cerului și al pământului, nu în biserici făcute de mâini locuiește; nici de mâini omenești se slujește, având trebuință de ceva, de vreme ce el dă tuturor viață și suflare și toate; și au făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, să locuiască preste toată fața pământului, așezând vremile cele mai înainte rânduite și hotarele locuinței lor; ca să caute pre Domnul, ca doară l-ar simți pre el și l-ar afla, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” (Fapte 17:24-27)

ZIARUL PAROHIEI

BUZZ, MARKETING ȘI ORTODOXIE

Știința marketingului pare să fi ajuns azi la concluzia că e optim să înceapă buzz-ul pentru lansarea unui produs cu aproximativ 40 de zile înainte de eveniment.

În lumea occidentală (în care trăiesc și pe care o văd/observ zi de zi) lucrurile se întâmplă cam așa:

Știrile „neoficiale” (un fel de scurgeri controlate de informație „secretă” ale marilor companii de business) privind lansarea unui nou produs încep să apară cam cu 40 de zile înainte de momentul lansării. Tot atunci încep să se miște și acțiunile companiei în cauză.

Vitrinele magazinelor încep să se schimbe cam cu 40 zile înainte de momentele marilor vânzări (Crăciun și Anul Nou, Paști, alte sărbători lumești).

Amenajarea străzilor înainte de sărbătorile de iarnă începe în Occident cam cu 40 de zile înainte.

Anunțurile și buzz-ul legat de marile concerte, congrese, colocvii etc. încep cam cu 40 zile înainte.

Complet autonomizată față de tradiția creștină, știința marketingului modern în economia occidentală a ajuns la concluzia că trebuie să înceapă pregătirea pentru un eveniment important cam cu 40 de zile înainte și să gestioneze o curbă a buzz-ului în ascensiune continuă până la momentul K.

Ei bine, tradiția creștină a descoperit aceasta acum mai bine de 1.500 de ani când a instaurat posturile înaintea marilor sărbători (Paștile și Crăciunul, în particular), cu 40 de zile înainte de sărbătoare. Mai mult decât atât, atmosfera sărbătorii se introduce în mintea și viața creștinului pe etape, în cercuri concentrice sau, cu o altă imagine, cu strălucirea unei comete care se apropie, luminează tot mai tare și apoi se îndepărtează treptat. Într-adevăr, pe lângă postul propriu-zis, care începe cu 40 de zile înainte, Paștile și Crăciunul (și celelalte mari sărbători) au o perioadă de înainte-prăznuire și una de după-prăznuire, în care atmosfera se intensifică la apropierea sărbătorii și scade în strălucire după momentul culminant – praznicul.

Nasterea Domnului. Atmosfera Postului Crăciunului

Dacă pentru perioada Postului Mare, atmosfera de pregătire a sărbătorii Paștilor e mai intensă și mai evidentă, pregătirea în etape există și pentru perioada Crăciunului, chiar dacă e mai puțin cunoscută.

Postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie. Pe 21 noiembrie e sărbătoarea Aducerii Maicii Domnului la Templu și încep cântările catavasiilor Nașterii Domnului (care vor continua până la 30 decembrie inclusiv).

După sfântul Nicolae (prăznuit la 6 decembrie) încep în mod tradițional pregătirile pentru colindat (și în unele tradiții locale postul devine mai strict). În ultima săptămână dinaintea sărbătorii postul e ceva mai aspru și atmosfera slujbelor mai intensă; perioada propriu-zisă de înainte-prăznuire începe pe 20 decembrie. Pe 24 decembrie este Ajunul Crăciunului, cu intensitatea maximă a așteptării iminente. După praznicul strălucitor (și duios) de pe 25 decembrie, atmosfera continuă cu după-prăznuirea și catavasiile nașterii până pe 30 decembrie, pentru ca pe 31 decembrie să fie odovania (încheierea) sărbătorii.

Un Părinte apostolic, autorul Epistolei către Diognet (o scriere creștină din secolul al II-lea după Hristos) spune despre creștini: „Ceea ce este sufletul în trup, aceea sunt creștinii în lume. Sufletul este răspândit în toate mădularele trupului, iar creștinii în toate orașele lumii. După cum sufletul locuiește în trup, dar nu este din trup, așa și creștinii locuiesc în lume dar nu sunt din lume.”.

Creștinii trăim într-o lume a marketingului consumerist, dar nu aparținem ei. „Marketingul” nostru este Împărăția lui Dumnezeu, pe care am primit-o deja în parte prin arvuna Duhului Sfânt, la Botez și prin credință.

NAŞTEREA DOMNULUI

        Ca în fiecare an, luminatul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de o negrăită bucurie duhovnicească, pentru că această zi reprezintă împlinirea făgăduinţelor şi nădejdilor pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor de la început, ca îndemn de călăuză pe drumul ce duce spre mântuire. Ascultând istorisirile minunate din Sfânta Evanghelie despre cele petrecute în noaptea sfântă a Naşterii, simţim în inimile noastre o tainică chemare de a porni cu cugetul pe urmele magilor de la Răsărit, cu ochii aţintiţi spre steaua călăuzitoare spre Betleem, unde s-a născut Hristos. Acolo, în peşteră, în ieslea cea săracă, Pruncul nou-născut a venit pe Pământ să sfinţească pe om, să-l facă sălaş dumnezeiesc. Împreună cu păstorii auzim şi trăim şi noi frumuseţea fermecătoare a cântării îngereşti: ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!". Aceste sfinte întâmplări din Betleem trezesc în sufletele noastre în primul rând recunoştinţă pentru nemăsurata dragoste a Tatălui Ceresc faţă de noi, oamenii, şi pentru marea jertfă pe care a făcut-o prin Fiul Său ca să ne mântuiască.  An de an bucuria sărbătoririi Naşterii Domnului pune stăpânire pe întreaga noastră fiinţă. Este, de fapt, partea comuniunii noastre la bucuria cea sfântă şi fără de sfârşit a vieţii dumnezeieşti, pe care o zugrăveşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan când afirmă: ,,Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi vă mărturisim şi vă vestim viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă" (I Ioan 1, 2-3). Această mărturie exprimă o lucrare vie, căci prin Întruparea şi Naşterea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a adus-o şi ne-a împărtăşit-o ca viaţă dumnezeiască, nemuritoare. Descoperindu-se oamenilor ca ,,pâinea vieţii" (Ioan 6, 48) şi lămurind că această pâine este Trupul Său pe care îl va da pentru ,,viaţa lumii" (Ioan 6, 51), Mântuitorul Iisus Hristos a ridicat viaţa omenească la plinătatea vieţii dumnezeieşti şi a arătat, peste veacuri, că viaţa este bunul şi darul suprem de care trebuie să se bucure nu numai omul, ci şi întreaga făptură. Sărbătoarea Naşterii Domnului este, astfel, sărbătoarea vieţii. Prin Întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit valoarea şi frumuseţile vieţii. Mântuitorul a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei omeneşti.

,,Ziua de naştere a Domnului este ziua de naştere a păcii", spune un sfânt părinte al Bisericii, întrucât Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca să împace pe om cu Dumnezeu şi pe oameni între ei.