TEOLOGIE PROLETARĂ

Omul a fost creat de Dumnezeu și cu scopul de a-I fi colaborator în opera de îmbunătățire și perfecționare a lumii. Porunca dată primei perechi de oameni: ”Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți...” (Fc 1, 27) arată tocmai rostul omului pe pământ în această privință. Și de ce n-am recunoaște această activitate a omului, când ne gândim la grandioasele realizări pe care omenirea le-a făcut în decursul timpului și mai ales în ultimele decenii ale veacului nostru? (Dogmatica Ortodoxă, Manual pentru seminariile teologice, Zăgrean, Todoran, pag. 44)

Manualul de teologie mai sus citat este un simplu exemplu despre ce înseamnă creștinismul pământesc, care vrea să împace viziunea lumii asupra lucrurilor cu felul în care apar ele în ochii lui Dumnezeu. De obicei când un stat vrea să facă o măgărie, mai întâi modifică legile, pentru ca măgăria să fie întru totul legală. Pentru că nu poate ca cel ce face strâmbătate să nu se binecuvinteze mai întâi pe sine. Tot la fel, când avem de-a face cu un creștinism pământesc, politic, cum este prin excelență catolicismul, se crează mai întâi cadrul legal, de data aceasta, din punct de vedere teologic. Așa ceva s-a întâmplat de fiecare dată când au fost nepotriviri între dogmă și dorințele papilor. Același mecanism se pune în mișcare de fiecare dată când pe ortodocși îi posedă, duhul ”catolic” (al creștinismului pământesc). Se emit justificări ”teologice”, ”duhovnicești,” se dau binecuvântări, arhierești, pentru cele mai neinspirate activități, care, se zice, sunt pentru ”mântuirea neamului” și ”slava lui Dumnezeu”.

Sunt atâtea indicii în Sfânta Scriptură despre care este cinstirea pe care o dorește Dumnezeu de la oameni, încât flagranta trecere a lor cu vederea nu poate fi pusă decât sub semnul prostiei sau al relei-intenții. Pe Dumnezeu nu îl impresionează nici măcar sfințenia cuiva, pentru că El este cel care îl sfintește pe om, darămite realizări ale științelor și a tehnicii, fie ele fabrici ori catedrale.

Cu asemenea manuale școlare, nu este de mirare ce fel orientare au preoții de astăzi: biserica să fie cât mai mare, podoabele cât mai scumpe... Și în general, să nu se vadă faptul că lumea n-are nicio legătură cu Hristos. Căci Hristos, pe când trecea pe lângă grandioasele realizări ale omenirii din vremea aceea, spunea: ”Amin grăiesc vouă: nu va rămâne aici piatră pre piatră, care să nu se risipească.” (Matei 24:2)

Dumnezeu i-a pus înainte omului toată creația. Chiar și așa, după ce toate i-au fost supuse, încă ”lui Adam nu s-a aflat ajutor asemenea lui.” (Fc 2:20) De aceea, Dumnezeu a făcut-o pe femeie, ajutor potrivit lui Adam, în scopul pentru care a fost făcut omul: ca să fie după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu, ca să fie părtaș la viața lui Dumnezeu, ca, asemenea lui Dumnezeu, nu numai să aibă dragoste, ci să devină dragoste, să fie dragoste.

Pentru aceasta i s-a dat omului suflare de viață și nemurire. Dacă scopul omului ar fi fost să muncească, să ”progreseze”, să ajungă la ”grandioasele realizări”, pe care le vedem în jur, Dumnezeu i-ar fi făcut lui Adam nu o femeie, ci un excavator. Sau un bărbat mai puternic decât el, alături de care să exploreze întreaga lume în lung și în lat. În schimb, Domnul i-a făcut o femeie, o ființă mai firavă decât el, pentru ca să învețe singurul lucru care contează: dragostea.

”Dumnezeu, care au făcut lumea și toate cele ce sunt într-însa, acesta fiind Domnului cerului și al pământului, nu în biserici făcute de mâini locuiește; nici de mâini omenești se slujește, având trebuință de ceva, de vreme ce el dă tuturor viață și suflare și toate; și au făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, să locuiască preste toată fața pământului, așezând vremile cele mai înainte rânduite și hotarele locuinței lor; ca să caute pre Domnul, ca doară l-ar simți pre el și l-ar afla, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” (Fapte 17:24-27)